Studiul cărții
„Calea spre Mântuire” - Sfântul Teofan Zăvorâtul
INSTRUCȚIUNI
PENTRU ACEST STUDIU SUNT DISPONIBILE URMĂTOARELE UNELTE:
2
Sfinte Ierarhe Teofan,
Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
3
(lecția de azi, pp.15-20)
4
Lecția 4.
Pocăința - întoarcerea de la întuneric la Lumină
5
“Schimbarea este săvarşită în inima omului de către dumnezeiescul har. DOAR acesta este în măsură să îndemne pe cineva a se aduce pe sine jertfă lui Dumnezeu. Dumnezeu Însuşi îi dă „o inimă şi un duh nou” (lezechil 36, 26). Omul se întristează pentru sine, deoarece a devenit una cu păcatul. Numai o putere din afară, mai înaltă, îl poate rupe de sine.”
6
“
7
Dar cei ce păstrează acest har sunt foarte puţini; cea mai mare parte a creştinilor îl pierde. De ce?
Fie au avut un început slab sau dacă începutul a fost bun au dobândit, treptat, obiceiuri rele.
8
9
- mai întâi teama, apoi lumina speranței;
- întristarea, apoi mângâierea;
- groaza până în pragul deznădejdii, apoi adierea mângâietoare a milei.
10
b. Anatomia sufletească a celui care zace în păcat
11
Păcătosul aflat în nevoia de înnoire prin pocăinţă este cufundat ca într-un somn adânc.
Trăsăturile proprii unor astfel de oameni nu sunt întotdeauna reduse numai la o degradare evidentă, ci mai degrabă şi la lipsa zelului de a plăcea lui Dumnezeu și la lipsa aversiunii hotărâte faţă de orice lucru păcătos.
Astfel de oameni sunt cu desăvarşire nepăsători faţă de propria lor mântuire şi nu simt primejdia care îi paşte. Nesocotesc Viaţa cea bună, fiind reci în credință - chiar dacă uneori, din afară, ar putea părea „drepţi” şi cu o purtare ireproșabilă.
12
Cum se manifestă lipsa harului
Despărțit de Dumnezeu, omul se înţepeneşte bine și face din sine rostul ultim al vieţii şi lucrării sale.
Uitând de Domnul, se grăbeşte şi se îngrijeşte să pună altceva în loc.
Se ocupă de tot felul de treburi prin care speră să afle un mijloc de a-şi potoli dorul de nestins care îl copleșește.
Aceste treburi îi inghit toată: puterea, atenţia şi timpul.
Acestea trei sunt bunul lui cel mai de preţ, în care omul şi-a pus tot sufletul și pe care le-a dezgolit de Dumnezeu.
13
Pustiul care se ivește în suflet
Pustiirea minții
-care a uitat pe Cel Care este totul; ea naşte setea nepotolită pentru lucruri noi, neîncetata iscodire sau curiozitatea bolnăvicioasă de a ne implica mereu în lucuri care nu ne privesc și apoi o perpetuă îndoială.
Pustiirea voinței
- care a fost lipsită de stăpânirea Celui Care este totul; aceasta naşte dorinţa de multe lucruri, năzuința de a poseda multe, de a avea control desăvârșit - adică avariție (ego-centrism).
Pustiirea inimii
- lipsită acum de putinţa de a se bucura de Cel Ce este totul; ea cauzează setea de a fi satisfăcut prin lucruri nenumărate și variate ori căutarea unui nesfârşit şir de obiecte prin care năzuim să aflăm plăcere (interioară și exterioară) pentru simţuri.
14
Momelile prințului acestei lumi (diavolul)
Prin trup şi prin toată acea materialitate în care se cufundă omul prin cădere, diavolul dobândește acces liber la sufletul omului. Venind, el stârneşte pe mai multe căi iscodirea, egoismul şi tihna iubitoare de plăceri.
Cu tot felul de ademeniri şi momeli, ţine sufletul în acestea, fără putinţă de scăpare; cu şoapte şi îndemnuri insuflate minţii, îi dă idei prin care să le poată dobândi şi apoi fie ajută la împlinirea acestora, fie li se împotriveşte cu alte dorinţe, încă și mai aprinse.
Toate acestea le face cu un singur scop: ca să prelungească şi să adâncească încâlcirea omului în ele.
15
c. Acțiunea restauratoare a harului divin și etapele întoarcerii la Dumnezeu
16
Harul îi cheamă pe toți oamenii
Prin nemărginita milostivire a lui Dumnezeu, acest har este pregătit pentru toți, se apropie pe rând de fiecare şi îi cheamă limpede pe toţi:
„Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos” (Efeseni 5, 14).
Harul cucerește (seduce) libertatea și liberul arbitru al omului, iar acestea din urmă i se supun. La unii, treptele schimbării lăuntrice sunt urcate cu repeziciune, în vreme ce la alţii lucrul durează mai mulţi ani. Prin aceste trepte sunt nevoiţi să treacă însă toţi.
17
Etapele întoarcerii la Dumnezeu
18
2) Luarea hotărârii de a lepăda păcatul şi a se face plăcut lui Dumnezeu
3)Înveşmantarea cu putere de Sus prin Sfintele Taine ale Pocăinţei şi Împărtăşaniei.
Parabola Fiului risipitor
Aceste momente sunt descrise în parabola Fiului Risipitor astfel: Venindu-şi în sine înseamnă că şi-a venit in fire; „Sculându-mă, mă voi duce” arată că s-a hotărat să înceteze vechiul său mod de viaţă; „am greşit” este pocăinţa, iar tatăl îl îmbracă (iertarea şi dezlegarea de păcate) şi îi pregăteşte un ospăţ (Sfânta Împărtăşanie) (vezi Luca 15, 1l-32)
19
SFÂRȘIT!
Material alcătuit de
Pr. Octavian Horațiu Mureșan
Copenhaga, DK
20
CREDITS
Special thanks to all the people who made and released these awesome resources for free:
21