Animale salbatice
IVĂNUȘ CARMEN & DUȚU GABRIELA – GPP NORD 2 – RM. VÂLCEA
VULPEA
Vulpea este și unul dintre cele mai des întâlnite animale sălbatice din România și este mai activă noaptea decât ziua. Vulpea are corpul zvelt, ochii oblici şi mustăţi lungi. Blana vulpii e foarte căutată, fiind adesea victima vânătorilor pentru blană. Vulpea e un animal singuratic, numai în perioada împerecherii umblând în perechi.
URSUL BRUN
Ursul brun este cel mai mare animal sălbatic din România. Un urs brun mascul ajuns la maturitate poate să cântărească, în medie, 250-300 de kilograme, și poate ajunge la o greutate maximă de 480 de kilograme și o lungime de 2,5 metri. Femelele de urs brun sunt mai mici, greutatea lor variind între 150 și 250 de kilograme.
PORCUL MISTREȚ
Porcul mistreț este, de asemenea, unul dintre mai cunoscute animale sălbatice din România. Acesta trăiește mai ales în păduri, și poate fi găsit peste tot, începând din Deltă și până în Carpaţi. Mistețul are o culoare neagră-cafenie şi scoate sunete asemănătoare porcilor domestici. Este vânat ca trofeu şi carne, dar este bine de știut că acesta poate ataca omul. Porcul mistreț este, practic, strămoşul porcului domestic.
CERBUL
Cerbul carpatin și cerbul lopătar sunt cei mai mari ierbivori din România, cântărind aproximativ 250-300 de kilograme. E întâlnit în toate zonele carpatice, nu doar în masivele montane. Cerbul lopătar are coarnele mai late, ca niște lopeți, de unde îi vine și numele. O altă metodă de a-i deosebi este după blană: cerbul lopătar are în timpul verii un păr roșiatic-maro, cu pete albe, iar iarna gri închis cu pete neclare.
CĂPRIOARA
Deși multă lume crede că ar fi aceeași specie, cerbul și căprioara sunt totuși animale sălbatice diferite. Căprioara are o lungime a corpului de aproximativ 95-135 de cm, o înălțime de aproape 65-75 de cm și o greutate medie de 15 – 35 de kilograme. Masculii sănătoși dezvoltă coarne destul de scurte, lungi de doar 20-25 de cm. După ce masculul tânăr își pierde coarnele și încep să îi crească altele, acestea sunt acoperite de un strat subțire de blană ca o catifea.
�
LUPUL
Cu mulți ani în urmă, lupul era unul dintre cele mai des întâlnite animale sălbatice din România și putea fi găsit în toate zonele țării. Acum lupii mai pot fi găsiți doar în zonele montane şi foarte rar mai coboară în păduri dese. În anul 2019, România a raportat către Comisia Europeană un număr de 2.500 – 3.000 de exemplare de lupi cenușii.
RÂSUL
Râsul este un animal sălbatic pe cale de dispariție în România, așadar râsul carpatin e văzut din ce în ce mai rar în ţara noastră. Chiar și când numărul exemplarelor era mai mare, râsul era unul dintre cele mai discrete animale din România. Râsul vânează iepuri, marmote, veverițe, șoareci și alte rozătoare, bursuci, păsări, oi, vulpi, mistreți, capre negre, căprioare, cerbi. Un râs adult are nevoie de 1,1 – 2 kilograme de carne pe zi.
VEVERIȚA
E o rozătoare inteligentă şi rapidă, adaptată la viaţa în arbori. Populează atât păduri de confiere, dar şi cele de foioase. Veverița poate fi întâlnită chiar şi în parcurile din orașe. Femela naşte chiar și două generaţii de pui pe an. Veveriţa fată şapte pui, care ajung la maturitate la un an. Populaţia de veverițe din România este stabilă ca număr, pentru că, în prezent, nu mai este atât de vânată.
ZIMBRU
Zimbrul este și el un animal sălbatic pe cale de dispariție în România, existând foarte puține exemplare pe teritoriul țării noastre. Zimbrul este cel mai mare mamifer terestru din Europa, ajungând să cântărească până la 1.000 de kilograme și să aibă o înălțime de chiar și peste 1,7 metri. În trecut, zimbrul era prezent pe tot continentul, cu excepția unor zone din Spania, Italia și nordul Scandinaviei.
CAPRA NEAGRĂ
De asemenea o specie de animale sălbatice pe cale de dispariție este Capra Neagră. Aceasta are 110-130 de centimetri şi o coadă scurtă. Trăieşte în regiunile înalte din munţii Carpaţi. Perioada de gestaţie durează şase luni, iar iezii devin maturi la vârsta de trei ani. Pericolele naturale la care sunt expuse frecvent caprele negre sunt căderile de stânci, animalele de pradă ca râsul, lupul, ursul sau vulturul.