4 of 23

Statele Unite deja se afirmau ca putere mondială: războiul cu Spania (1898) a schimbat contextul — SUA au căpătat teritorii (Puerto Rico, Filipine etc.), şi s-a început o politică mai imperialistă în afara continentului. ��America Latină - state independente de decenii, însă multe dintre ele aveau instabilitate politică: dictaturi, revoluţii, influenţe externe, intervenţii externe (în special economice sau militare) de către puteri europene sau SUA.

7 of 23

dominaţie colonială europeană ��Câteva state îşi păstrau independenţa: Liberia și Etiopia. ��Puterile europene controlau direct colonii sau teritorii protectoare, impunând administraţii coloniale, exploatare economică, misiuni religioase, infrastructură, dar şi rezistenţă locală.

1885, Conferința de la Berlin a împărțit Africa între puterile europene, iar Leopold al II-lea a obținut recunoașterea internațională pentru „Statul Liber Congo” sub pretextul misiunii civilizatoare și al liberului comerț.��În realitate, Congo a fost exploatat brutal pentru fildeș și, mai ales, cauciuc – extrem de căutat după 1890, odată cu creșterea industriei pneurilor. �

Muncă forțată. Populația locală era obligată să colecteze cauciuc sub amenințarea armatei private numite Force Publique. ��Violență extremă. Dacă oamenii nu atingeau cotele, soldații distrugeau sate, luau ostatici, mutilau sau omorau localnici. Există documente care atestă tăierea mâinilor victimelor, ca dovadă a „pedepsei” aplicate.��Decimarea populației. Se estimează că între 5 și 10 milioane de oameni au murit din cauza violențelor, foametei, bolilor și muncii forțate.��Afacere privată a regelui Leopold. Profiturile uriașe din cauciuc și fildeș intrau în buzunarele regelui și ale companiilor concesionare, nu în economia locală.

China era sub Dinastia Qing, dar se afla sub presiune externă din partea puterilor europene și Japoniei — pierzând teritorii, având tratate inegale. ��Japonia, după Restaurația Meiji (începând din 1868), devenise rapid o putere modernizată, cu armată modernă, industrie, interes în afaceri externe.�India era sub dominaţie britanică (British Raj).��Imperiul Otoman controla teritorii importante în Asia Mică, Palestina, Orientul Mijlociu, fiind totuşi în declin, sub presiunea naţionalismelor, a mişcărilor interne de reformă, dar şi a intervenţiilor externe.��Asia de Sud-Est — multe regiuni/sub-state (de ex. Indonezia, Malaezia, Indochina) erau colonii europene (Olanda, Franţa, Marea Britanie).

Imperiul Otoman�bolnavul Europei

Europa era împărţită în mai multe mari imperii: Imperiul Rus, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Otoman, Imperiul German, Imperiul Țarist (inclusiv teritoriile sale din Europa de Est), Regatul Unit, Franța, Italia, Spania etc.��Multe dintre state erau monarhii constituţionale sau absolute, cu clase politice solide (aristocraţie, parlamente, elite militare).��Rivalităţile coloniale şi tensiunile diplomatice crescuseră: alianţe militare, curse pentru flote, competiţie pentru colonii (în Africa, Asia).��Naţionalismul era un curent puternic: mişcări de unire naţională, revendicări ale minorităţilor în interiorul imperiilor (unguri în Austria-Ungaria, slovaci, români, sârbi etc.).

Europa de Vest era motorul industrializării: fabrici, minerit, transformări tehnologice, infrastructură extinsă (căi ferate, porturi).��Agricultura în Europa suferea de concurenţa cu agricultură mai ieftină din America de Nord şi din noile teritorii agricole. Preţurile produselor agricole scădeau, iar fermierii mici erau adesea puşi sub presiune. ��Industrii precum oţelul, textilele, constructiile navale, mașinile de transport erau bine dezvoltate în state ca Germania, Marea Britanie, Franţa etc.

Unificată în jurul Prusiei (1871), Germania avea o ascensiune economică rapidă, ajungând, până în 1913, prima putere industrială a Europei, concurenta directă a Marii Britanii. ��Germania dorea să‑și creeze un imperiu colonial pe măsura dezvoltării sale economice. În alianță cu Austro-Ungaria, promova pangermanismul, o formă de extindere a dominației germanice în Europa și în lume.��pangermanism = politică de unire a tuturor vorbitorilor de limbă germană (germani, austrieci etc.) într-un singur stat.

Franța era dornică de revanșă după înfrângerea de către Prusia în războiul din 1870-1871 și pierderea bogatelor provincii Alsacia și Lorena.

Rusia dorea să se extindă spre sudul Asiei și în Balcani, prin promovarea panslavismului. A intrat astfel în conflict cu Austro‑Ungaria, imperiu multinațional ce stăpânea o parte a popoarelor slave.��panslavism = politică ce urmărea unirea tuturor slavilor într-o confederație; a fost promovată de Rusia, care își atribuia rolul de lider al lumii slave.

Cea mai tensionată zonă a Europei era Peninsula Balcanică, numită, din această cauză, „butoiul cu pulbere al Europei”. ��Scăderea puterii otomane a dat popoarelor supuse (românii, sârbii, bulgarii, albanezii) ocazia să-și câștige independența și a permis altor imperii să se extindă (Austro‑Ungaria a anexat Bosnia și Herțegovina în 1908).

Cea mai tensionată zonă a Europei era Peninsula Balcanică, numită, din această cauză, „butoiul cu pulbere al Europei”. ��Scăderea puterii otomane a dat popoarelor supuse (românii, sârbii, bulgarii, albanezii) ocazia să-și câștige independența și a permis altor imperii să se extindă (Austro‑Ungaria a anexat Bosnia și Herțegovina în 1908).