TEXTUL DESCRIPTIV LITERAR
CLASA A V A
ȘCOALA GIMNAZIALĂ GROȘENI
PROF. RADA ADRIANA
SCOPUL MATERIALULUI – DIDACTIC
NIVELUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT – GIMNAZIAL
CLASA A V A
ARIA CURRICULARĂ – LIMBĂ ȘI COMUNICARE
DISCIPLINA – LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
COMPETENȚE VIZATE – COMPETENȚELE GENERALE 1, 2 ȘI 3
COMPETENȚE SPECIFICE – 1.1., 2.1., 2.2., 2.3., 3.1.
CONȚINUTURI – TEXTUL DESCRIPTIV LITERAR
AMINTEȘTE-ȚI!
TEXTUL DESCRIPTIV LITERAR
Descrierea literară este un mod de expunere prin care se prezintă expresiv particularități ale unor fenomene ale naturii, obiecte, ființe, peisaje/cadre exterioare sau interioare.
În opera literară, descrierea poate apărea în textele scrise atât în versuri, cât și în proză. Dacă descrierea este modul de expunere predominant, textul se numește descriptiv.
Într-un text descriptiv literar accentul se plasează asupra impresiilor, stărilor, emoțiilor, trăirilor provocate de reprezentarea prin acumulare a unui obiect real sau imaginar.
„Era pe la sfârșitul lui august, și pădurea Petrișorului, bătrână și nestricată de mână de om, își desfășura tăcută bolțile de frunzișuri. Urca domol coline trăgănate, se ridica departe într-un pisc prăpăstios, în vârful căruia săgeta spre cer un brad vechi, care vestea cel întâi, printr-un șuiet adânc, sosirea vânturilor. Așa urca lin spre asfințit, și de pe cerul răsăritului soarele începea să-i pătrundă ascunzișurile.
În țihla măruntă de la margine, lumina se cernea în ploaie deasă și caldă de raze; roiuri de musculițe se roteau ici-acolo, țesându-se într-un joc grăbit; sticleau în lumină, pe urmă dispăreau. Un grangur sta nemișcat pe o ramură de fag întinsă spre soare; îi sticleau penele ca gălbenușul oului; întindea din vreme în vreme gâtul și da drumul unei fluierături gâlgâite, care trezea un răsunet lung în urmă, în ramurile pădurii. Paseri mărunte, stropite cu felurite culori, se chemau de pe vârfuri de nuielușe mlădioase; erau stigleți cu pete de sânge, pițigoi rotunzi cu pene cenușii și negre, cintezi cu piepturile cărămizii. Se priveau cu ochișori sticliți ca vârfuri de ace, deschideau pliscuri și fărâmau melodios chemările, fâlfâiau apoi ușurel, și-n urmă-le nuielușele se clătinau, tremurându-și frunzele lucii.
(Mihail Sadoveanu, În pădurea Petrișorului)
Țihlă – Pădure deasă cu copaci tineri.
RECAPITULEZ!
Pentru a înțelege o descriere, ai în vedere mai multe elemente:
Ce se descrie?
Când și unde este formulată tema?
Care sunt părțile și proprietățile obiectului descris?
Cum si cu ce este pus obiectul în relație?
Cum sunt redate aspectele descrise din punct de vedere lexical, morfo-sintactic și stilistic?