CRED – Promotor al Curriculumului centrat pe competențe cheie
Obiectivul general al proiectului „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți - CRED”, al cărui beneficiar este Ministerul Educației este reprezentat de prevenirea părăsirii timpurii a școlii prin măsuri sistemice de aplicare inovativă și sustenabilă a noului curriculum național, urmărind creșterea accesului la experiențe de învățare de calitate ale elevilor din învățământul preuniversitar primar și gimnazial.
Proiectul este implementat la nivel național, în parteneriat cu Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, Casa Corpului Didactic a Municipiului București, Casele Corpului Didactic din județele: Brașov, Botoșani, Buzău, Cluj, Olt, Teleorman, Timiș, Inspectoratele Școlare Județene Bihor, Iași și Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
Perioada de implementare a proiectului: 15.11.2017 – 14.12.2023.
PROIECTUL CRED: �DE LA START, LA REZULTATE�
Proiectul ”Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED” este un proiect al provocărilor, din perspectiva faptului că trebuie să găsească și să implementeze justa măsură între aplicarea normelor și modelelor europene în educație și a modalităților tradiționale de predare a conținuturilor într-o logică centrată pe competențe.
Proiectul CRED, la 5 ani de implementare, de la concept,
la realizare, produce deja efecte sistemice.....
În termeni de ACTIVITĂȚI și REZULTATE, CRED reprezintă:
Proiectul CRED:activități și rezultate
CRED - REZULTATE
A.1.1 Elaborarea documentului de politici educaționale Repere pentru proiectarea și actualizarea curriculumului național și ateliere naționale de informare a decidenților de politici educaționale, experților și partenerilor educaționali relevanți
(document disponibil la https://www.educred.ro/resurse-cred/
și la https://www.educred.ro/cred-activitati-rezultate/)
CRED - REZULTATE
A1.2. Promovarea unei noi metodologii privind dezvoltarea curriculumului la decizia scolii, centrat pe dezvoltarea competentelor
(document disponibil la https://www.educred.ro/cred-activitati-rezultate/)
(document disponibil la https://www.educred.ro/resurse-cred/ )
CRED - REZULTATE
A1.3. Revizuirea metodologiei programului ADS, elaborarea programelor școlare specifice pentru ADS pentru învățământul primar și secundar inferior
Documente aprobate prin OM nr. 3062 din 25 ianuarie 2022 și disponibile la:
https://www.educred.ro/resurse-cred/
Noi planuri cadru și programe școlare (în curs de elaborare) pentru Programul ADS.
CRED - REZULTATE
A.2.1. Elaborarea si publicarea de ghiduri metodologice pentru diferitele discipline de studiu din învățământul primar și gimnazial
7 ghiduri pe arii curiculare și discipline învățământ primar
8 ghiduri pe arii curiculare și discipline învățământ gimnazial
Ghidurile vor fi publicate în format tipărit, iar acum sunt disponibile ca resurse educaționale deschise pe siteul proiectului, la adresa:
CRED - REZULTATE
Platforma de conținuturi educaționale publice elaborate în cadrul proiectului CRED
Platforma de Resurse Educaționale Deschise/RED, fișe descriptive și instrumente de gestiune a conținuturilor bazate pe competențele specifice
A.2.2 Elaborarea de resurse educaționale deschise și de alte resurse relevante pentru sprijinirea aplicării la clasă a noilor programe școlare (inclusiv materiale multimedia etc.)
Resurse online EduCRED
https://www.youtube.com/primareducred
Resurse video ciclu primar
https://www.youtube.com/@educredro
Resurse video suport
58 materiale video
360.000 vizitatori
8.400 urmăritori
Peste 1,4 milioane vizualizări
https://www.youtube.com/educredgimnaziu
Resurse video ciclu gimnazial
728 materiale video
3.000 urmăritori
212.000 vizitatori
2.900 materiale video
6.180 urmăritori
872.000 vizitatori
CRED - REZULTATE
A.2.3 Constituirea unei oferte naționale de programe școlare pentru opționale integrate
Promovare prin materiale de tip resurse educaționale deschise: https://www.educred.ro/red-optionale
https://www.educred.ro/programe-scolare-pentru-optionale-integrate/
CRED - REZULTATE
A.3.1. Analiza nevoilor de formare a profesorilor din învățământul primar și gimnazial pentru aplicarea noului curriculum național
CRED - REZULTATE
A.3.2. Formarea formatorilor
CRED – REZULTATE- �A.3.3. Formarea cadrelor didactice din învățământul primar și gimnazial, în vederea integrării noului curriculum de gimnaziu și facilitarii tranziției elevilor de la nivelul primar la cel gimnazial (asigurarea accesului la învățământ primar și gimnazial de calitate pentru toti elevii)�
17 381 cadre didactice certificate din învățământul primar/15.000 cadre didactice din grupul țintă;
35 051 cadre didactice certificate din învățământul gimnazial/40.000 cadre didactice din grupul țintă;
16649 subvenții nivel primar
30305 subvenții nivel gimnazial
CRED, RED, MANAGER - REZULTATEE
Formarea „CRED ”– beneficii ale programelor de abilitare curriculară
Competențe specifice dezvoltate
CRED - REZULTATE
Formarea „MANAGER” – beneficii în managementul curriculumului la nivelul școlii
Competențe specifice dezvoltate
CRED - REZULTATE
Formarea „RED”– beneficii reale în dezvoltarea resurselor digitale
Competențe specifice dezvoltate
CRED - REZULTATE
Formarea CRED
SCHIMBAREA DE PARADIGMĂ + CENTRAREA PE COMPETENŢE
Beneficii reale pentru cadrele didactice
PROFESORI FORMAȚI
PROFESORII CRED
REGIUNE | CRED | MANAGER | RED |
PROMOVAȚI | PROMOVAȚI | PROMOVAȚI | |
B-IF | 4274 | 336 | 441 |
CENTRU | 5874 | 621 | 423 |
N-E | 7755 | 726 | 521 |
N-V | 6401 | 784 | 497 |
S-E | 6589 | 653 | 563 |
S-M | 7318 | 652 | 574 |
SV-O | 5797 | 505 | 418 |
VEST | 3641 | 380 | 91 |
TOTAL | 47649 | 4657 | 3528 |
CRED - REZULTATE
Formarea CRED, aprecieri și feed-back-ul cursanților | |
„Consider că participarea la acest minunat curs a adus un plus de valoare activității mele ca formator și expert RED. Prin acest program de formare, mi-am dezvoltat competențele de realizare și evaluare a RED-urilor. Voi aplica ceea ce am dobândit în activitățile viitoare. Am avut parte de formatori cu experiență și cu o excelentă pregătire în domeniu.” (Formator RED, decembrie 2021) | „Un curs foarte interesant, deosebit de intens, de o înaltă calitate profesională! Vă mulțumesc, cu apreciere și considerație, pentru descoperirea unei ,,lumi'' manageriale atât de complexă. Formarea directorilor de școli din perspectiva noului cadru de referinţă al curriculumului naţional, se impune natural și o voi face, cu cea mai mare responsabilitate, urmare a formării CRED! (Formator Manager, februarie 2022) |
CRED - REZULTATE
Formarea CRED, aprecieri și feed-back-ul cursanților | |
„Consider că acest curs, pe langă faptul ca mi-a actualizat informațiile didactice și metodice ale disciplinei pe care o predau, m-a făcut să înțeleg rolul important în dezvoltarea unui mediu școlar incluziv, pentru că pornesc de la premisa că toți elevii sunt egali și prin educație putem face ca elevii cu probleme sociale sau cu dizabilități să poată depăși barierele fizice și psihice și să înregistreze progres școlar. Le mulțumesc formatorilor pentru maniera inedită în care au prezentat subiectele ce compun acest program de formare! ” (Cursant CRED, martie 2022) | „CRED - că am aflat mai multe lucruri noi CRED - că am văzut o super echipă de profesori CRED - că doamnele formator au fost super răbdătoare CRED - că a fost o super experiență CRED - că se transformă în certitudine toate cele de mai sus.” (Cursant CRED, decembrie 2022) |
„Activitățile outdoor și provocările practicate au fost extrem de relevante și stimulante, oferindu-ne oportunități excelente de învățare experiențială. Am apreciat în mod special modul în care au încurajat comunicarea și colaborarea în echipă, promovând dezvoltarea abilităților noastre interpersonale. În general, cursul a depășit așteptările mele și m-a inspirat să continui să explorez și să învăț în contextul activităților outdoor. Recomand cu căldură acest program de formare tuturor celor interesați să-și dezvolte abilitățile și să experimenteze învățarea într-un mod captivant și interactiv. .” (Cursant CRED, iulie 2023) | |
CRED - REZULTATE
A4.1. Pilotarea unor intervenții complementare de sprijin a elevilor din grupuri vulnerabile
CRED - REZULTATE
A 4.2. Dezvoltarea și pilotarea unor strategii de adaptare curriculară la nevoile elevilor din grupuri vulnerabile
CRED - REZULTATE
A4.3. Informarea decidenților de politici educaționale, experților și partenerilor educaționali relevanți privind actualizarea curriculumului național
CRED - REZULTATE
A5. Fundamentarea deciziilor pe date de cercetare
Activitățile de cercetare, coordonate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație au condus la elaborarea unor documente importante, printre care:
CRED - REZULTATE
A.5.1. Evaluarea competențelor absolvenților clasei a IV-a din perspectiva achiziției competențelor cheie, cu focalizare pe elevii din categorii dezavantajate
https://www.ise.ro/cred-instrumente-brosuri-de-test
CRED - REZULTATE
A.5.2. Evaluarea de proces si rezultat a proiectului
Evaluarea externă proiectului CRED, premieră la nivelul proiectelor cu finanțare europeană nerambursabilă al căror beneficiar este Ministerul Educației, are rolul de a produce dovezi referitoare la măsura în care acest proiect a contribuit la consolidarea procesul de implementare a reformei a curriculumului centrat pe formarea de competențe cheie în raport cu obiectivele pe care și le-a propus.
Activitatea de evaluare externă este în curs de derulare și este realizată de: S.C Horváth & Partners Management Consulting SRL, în calitate de lider în asociere cu Universitatea din București și Universitatea de Vest din Timișoara.
Rezultatele acestei evaluări sunt importante pentru a oferi ME o imagine realistă asupra valorii adăugate de măsurile avansate de proiectului CRED din perspectiva implementării curriculumului centrat pe formarea de competențe, cu accent pe asigurarea accesului la o educație de calitate a copiilor proveniți din zone socio-economice dezavantajate.
Evaluarea externă se realizează, deci, în etapa finală a implementării proiectului CRED și are în vedere următoarele obiective:
CRED - REZULTATE
A.5.3. Realizarea de cercetări tematice care sprijină procesul de implementare a curriculumului bazat pe competențe cheie, cu focalizare pe elevii din categorii dezavantajate
„Setul revizuit de competențe cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții. Implicații pentru dezvoltarea curriculară, practicile la clasă și formarea profesorilor”
(documente disponibile la https://www.educred.ro/resurse-cred/ )
„Un an de școală online: Contribuția proiectului CRED” - raport de cercetare în colaborare cu echipe de cercetare din universități ale Consorțiului Universitaria
„Proiectul CRED – practici și lecții învățate” (în derulare).
POVESTEA CRED CONTINUĂ!
Va urma...
Lucrăm de zor la scrierea proiectului care va continua abilitarea curriculară a profesorilor care predau la liceu.
Vă invităm să fiți alături de noi, pentru a continua povestea CRED!
Titlul proiectului: „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” - CRED
Cod SMIS 2014+:118327
Proiect cofinanțat din Fondul Social European
prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Beneficiarul proiectului: Ministerul Educației
Data publicării: septembrie 2023
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială
a Uniunii Europene sau a Guvernului României