1 of 6

Aspecte formale, de avut în vedere, și alte sugestii

Utile pentru rezolvarea subiectului de examen la Sociologie

2 of 6

Subiectul I – 30 de puncte

  • 10 itemi grilă, câte 3 puncte pentru fiecare răspuns corect.
  • Fiecare item are 4 variante date, din care una singură este varianta corectă de răspuns.
  • Se notează pe foaia de examen subiectul și asocierile corecte.
  • Exemplu:
  • Subiectul I

1-a, 2-b, 3-c, 4-a, 5-d, 6-a, 7-c, 8-d, 9-a, 10-b

3 of 6

Subiectul al II –lea �Punctul A – 12 puncte

  • Itemul solicită realizarea asocierilor corecte între 4 concepte date și 4 din cele 5 definiții date. Se acordă 3 puncte pentru fiecare asociere corectă.
  • Pentru fiecare concept se poate asocia o singură definiție, una dintre definiții rămânând neasociată.
  • Se notează pe foaia de examen subiectul și cele 4 asocieri corecte.
  • Exemplu
  • Subiectul II.A.

1-a, 2-d, 3-c, 4-b

4 of 6

Subiectul al II –lea �Punctul B – 12 puncte

  • Itemul, de tip eseu structurat, pornind de la un text dat, are 4 cerințe:
  • 1. Formulați ideea principală a textului. 2 puncte
  • Se menționează Subiectul II. B. 1. Se folosește indicatorul de idee principală: ”Ideea principală a textului este că...” (nu se copiază mot a mot din textul dat, se poate sintetiza texul folosind conceptele fundamentale folosite în text).
  • 2. Explicaţi, în aproximativ o jumătate de pagină, modul specific în care interacţionează două concepte sociologice la care face referire textul. 10 puncte
  • Se menționează Subiectul II. B. 2. Se precizează cele două concepte selectate (2 puncte). Se definesc cele două concepte. Se explică modul în care interacționează conceptele (4 puncte). Se oferă un exemplu care ilustrează relația, astfel încât să fie scrisă o jumătate de pagină (2 puncte). Textul trebuie să fie coerent (2 puncte).
  • 3. Construiţi un argument care să confirme sau să infirme ipoteza potrivit căreia .... 3 puncte
  • Se menționează Subiectul II. B. 3. Se folosesc indicatorii de argumentare ”Confirm ipoteza..., deoarece... .”,sau ”Infirm ipoteza, deoarece... .”, sau oricare alte variante de a pune în lumină temeiurile argumentării. ATENȚIE ! NU SE CONFIRMĂ ȘI INFIRMĂ SIMULTAN. (3 puncte)
  • 4. Prezentaţi un punct de vedere personal referitor la ... . 3 puncte
  • Se menționează Subiectul II. B. 4. Se folosește indicatorul de punct de vedere personal ”În opinia mea...”, ”Punctul meu de vedere este...” urmând ca acesta să fie argumentat ”deoarece...”. (3 puncte)

5 of 6

Subiectul III

  • Răspundeţi fiecăreia dintre următoarele cerinţe:
  • 1. Precizaţi înțelesul noţiunii de x 4 puncte
  • Se menționează Subiectul III.1. Se definește conceptul dat, de preferință prin gen proxim și diferență specifică. Exemplu „x este ...”, „x reprezintă ...”. Se acordă 4 puncte.
  • 2. Menționați două caracteristici ale x. 6 puncte
  • Se menționează Subiectul III.2. Se menționează cele două caracteristici fie folosind enumerarea, fie printr-o formulare extinsă. „Prima caracteristică este a x ... ”, a doua caracteristică a x este...”. Fiecare caracteristică corectă primește câte 3 puncte. 3px2=6 puncte
  • 3. Evidenţiaţi o corelaţie existentă între termenii grup de egali şi status dobândit, redactând un text coerent, de o jumătate de pagină, în care să îi utilizaţi în sensul specific sociologiei. 10 puncte
  • Se menționează Subiectul III.3. Se definesc termenii dați (2 puncte), se pune în evidență corelația dintre cei doi termeni (4 puncte), se ilustrează corelația printr-un exemplu concret; textul este coerent (2 puncte), acoperă o jumătate de pagină (2 puncte).
  • 4. Ilustraţi, printr-un exemplu concret, modul în care x. 4 puncte
  • Se menționează Subiectul III.4 Se introduce indicatorul de exemplu concret „Un exemplu concret, care să ilustreze x, este cazul lui.... care...”. 4 puncte pentru exemplul concret sau doar 1 punct pentru prezentarea teoretică
  • 5. Argumentaţi, în aproximativ zece rânduri, afirmaţia potrivit căreia x. 6 puncte
  • Se menționează Subiectul III.5. Se introduc indicatorii de agumentare: „Confirm ipoteza, conform căreia x, deoarece...” Se acordă 4 puncte pentru argumentare și 2 puncte pentru încadrarea în cele 10 rânduri.

6 of 6

Alte sugestii

  • Faceți mișcare în ziua dinainte. Dormiți bine înainte de examen. Folosiți mai multe ceasuri pentru a vă da trezirea. Spuneți o rugăciune de zi bună, la trezire.
  • Nu uitați să recitiți subiectele după prima oră și înainte cu 30 de minute de finalizarea timpului de lucru. Este posibil să aveți surpriza să descoperiți că prima lectură, în starea de agitație maximă de la începutul probei, să nu fi fost fidelă fișei cu subiecte.
  • Căutați conștienți cuvântul „nu”, el poate trece repede neobservat și poate schimba total informația citită.
  • Citiți de mai multe ori toate variantele de răspuns (la grile și asocieri), pentru a fi siguri că există o singură alegere corectă.
  • Evidențiați conceptele sociologice fundamentale pentru fiecare item în parte, astfel încât să aveți ancora teoretică la dispoziție.
  • Scrieți pe ciornă indicatorii specifici fiecărui item în parte, pentru a nu face confuzie între ei.
  • Nu vă grăbiți să părăsiți sala de examen. Petreceți 10 minute, la finalul probei, recitind cu atenție toate răspunsurile.