Formular aplicație - #euroCM Hackathon Civic Național în Europa Centrală și de Est [RO]
Ne bucurăm că ai ales să te înscrii la Hackathonul civic #euroCM și să te implici în dezbaterile privind viitorul Europei!

#euroCM este un proiect finanțat de către Comisia Europeană prin programul Europe for Citizens, care se desfășoară în 18 țări ale Uniunii Europene și își propune să impulsioneze implicarea cetățenilor în viața democratică, în particular în dezbaterea privind viitorul Europei. Hackathonul civic #euroCM va implica în România un număr de 35 participanți, care vor discuta, reflecta și propune soluții concrete pentru viitorul Europei pe cele 3 direcții cheie: social, digital și mediu, iar la nivel european, peste 300 de cetățeni vor fi incluși în evenimente de acest gen.

Termenul limită pentru înscrieri este 9 octombrie, iar selecția se va face continuu, în limita locurilor disponibile. GEYC iși ia libertatea de a închide înscrierile înainte de termenul menționat, în scenariul în care locurile disponibile se vor ocupa.

*Conform Hotărârii nr. 70/16.09.2021, evenimentele fizice nu vor putea fi organizate decât în baza certificatului verde. Acesta se obține prin vaccinare (gratuit), prin trecerea prin boală (gratuit) sau prin testare (contra cost). În cazul celor care optează pentru testare în baza unei recomandări medicale scrise împotriva vaccinării, vom putea deconta costul testării. În cazul acestor participanți, se va prezenta scrisoarea medicală, testul negativ și dovada plății la intrarea la eveniment.
Email *
Te rugăm să selectezi grupul de lucru în care dorești să participi: *
În cazul în care locurile s-au epuizat pentru grupul de lucru pentru care ai prima opțiune, îți vom accepta participarea pentru cea de-a doua opțiune.
Prima opțiune
A doua opțiune
A treia opțiune
Coeziune socială
Mediu
Digitalizare
Faci parte din Comunitatea GEYC? *
Next
Never submit passwords through Google Forms.
This form was created inside of GEYC - Group of the European Youth for Change. Report Abuse