Chestionar – Proiectarea lecției (Aprilie 2019)
Acest chestionar este unul anonim și are scopul de a explora modurile în care dumneavoastră abordați proiectarea lecției și utilizarea planului de lecție în activitatea dumneavoastră de predare curentă. Pe baza interpretării rezultatelor acestui studiu, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din Universitatea de Vest din Timișoara, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Colegiul Național Bănățean din Timișoara, Liceul Pedagogic Carmen Sylva din Timișoara și Colegiul Economic F. S. Nitti din Timișoara vor organiza Conferința Regională Împreună spre o carieră didactică de succes.

Conferința va avea loc la Universitatea de Vest din Timișoara și va fi dedicată în întregime problematicii proiectării lecției. Detaliile evenimentului vor fi diseminate către dumneavoastră prin IȘJ Timiș, începând cu data de 24 mai.

Echipa de cercetare din cadrul DPPD – UVT vă asigură de confidențialitatea datelor furnizate. Toate informațiile oferite vor fi utilizate doar în scopul cercetării. Pentru întrebări şi/sau alte sesizări ori sugestii legate de acest studiu, îl puteți contacta pe Directorul DPPD, Conf. univ. dr. habil. Marian D. ILIE la adresa de e-mail marian.ilie@e-uvt.ro. În cazul în care problemele sau sesizările nu sunt rezolvate adecvat, vă puteți adresa membrilor Comisiei de Etică din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
Email address *
Next
Never submit passwords through Google Forms.
This form was created inside of Universitatea de Vest din Timisoara.