📣 Romanian Science Festival revine la Sighetu Marmatiei într-o ediție mai mare și mai distractivă!
💫 Festivalul este dedicat experiențelor de voluntariat și mentorat, atât elevilor și studenților, cât și profesorilor! Împreună vom construi o mică lume în care știința și voia bună sunt la ele acasă chiar în municipiul Sighetu Marmației!
CUM POȚI SĂ TE IMPLICI ȘI TU?
👩🏫 Dacă ești cadru didactic înscrie-te ca...
PROFESOR COORDONATOR – dacă ești un profesor inventiv care iubește să învețe elevii prin metode inovatoare, vino să coordonezi o echipă de voluntari experimentatori în drumul lor spre construirea unui atelier de experimente științifice la festival. Profesorii coordonatori vor lucra anul acesta în strânsă legătură cu Mentorii RSF pentru a-i învăța pe copii.
PROFESOR ÎNSOȚITOR - dacă ești un profesor dedicat care dorește să aducă copiii mai aproape de domeniile STEM, adună-i pe toți și însoțește-i pe 17 septembrie la festival pentru a le arăta lumea științei dintr-o cu totul altă perspectivă!
👩🏻🎓 Dacă ești elev sau student înscrie-te ca...
VOLUNTAR EXPERIMENTATOR ... dacă te pasionează și ți-ar face plăcere să înveți știința înafara sălii de clasă prin metode non-formale și distractive, alături de cercetători și profesioniști din diaspora academică și din țară – ÎNSCRIE-TE LA CATEGORIA EXPERIMENTE / ATELIERE ȘTIINȚIFICE – și devino voluntar experimentator pentru un domeniu științific ales de tine. Voluntarii experimentatori vor participa într-un program de mentorat pe parcursul a patru săptămâni, până pe data de 17 septembrie. Toți voluntarii înscriși pentru o anumită materie (e.g. neuroștiințe, chimie, fizică etc.) vor lua parte la întâlniri online alături de colegii lor de echipă pe materia respectivă, sub coordonarea mentorilor și profesorilor RSF, cu scopul de a construi și gestiona împreună un atelier științific cu experimente la festival. Fiecare voluntar experimentator va învăța să facă cel puțin un experiment pe care îl va prezenta publicului în ziua festivalului. Parte din programul de mentorat va face parte și o componentă pentru orientare în carieră, în cadrul căreia mentorii RSF – cercetători și profesioniști la universități și companii de top din diaspora academică și din țară – vor discuta posibilitățile pe care elevii le pot avea în carieră în domeniile STEM. Romanian Science Festival este și despre deschiderea unor noi orizonturi!
VOLUNTAR PENTRU LOGISTICĂ - Ai spirit de echipă și ți-ar face plăcere să înveți alături de noi să construiești un festival? Say no more! Te așteptăm în echipa noastră pentru logistică, unde voia bună și distracția întâlnesc responsabilitatea și ingeniozitatea!
VOLUNTAR PENTRU ȘTIINȚĂ ȘI ARTĂ – Te pasionează arta și ai vrea să arăți lumii talentul tău adaptat domeniilor științifice? Alătură-te echipei pentru Știință și Artă și lasă-ți creativitatea și ingeniozitatea să dea roade!
VOLUNTAR PENTRU PROMOVARE – Ești fotograf sau poate doar îți place să creezi Stories sau Reels pe social media? Ai aptitudinile necesare pentru jurnalism, comunicare sau PR? Sau poate ești pur și simplu o fire foarte creativă și ingeniosă? Oricare variantă ar fi... Te vrem în echipa noastră... pentru a participa într-un proiect de promovare în școli și pe social media!
Echipele care doresc să participe independent la festival se pot înscrie tot prin intermediul acestui formular.
Lista mentorilor RSF confirmați până la data curentă:
📌 Adrian Rednic - Medicină Generală, Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș, România
📌 Alexandra Nistor - Specialist în Informatică; Programator în cadrul Amazon, Spania
📌 Ana Rednic - Student doctorand în Robotică, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
📌 Alina Vizireanu - Specialist în Geografie și Științe Geospațiale; Consultant în cadrul Space Generation Advisory Council, Marea Britanie
📌 Bayar Ilhan - Cercetător în Inteligență Artificială și dezvoltare de noi tehnologii în tratarea cancerului, Marea Britanie
📌 Cristian Ignat - Specialist în Astrofizică, University College London alumnus
📌 Damian Stan - Chimie, University of Aberdeen, Marea Britanie
📌 Elena Zamfir - Cercetător Postdoctorand în Neuroștiințe cu Inteligență Artificială, Champalimaud Foundation, Portugalia; University of Oxford și University College London Alumna
📌 Emanuel Moraru - Specialist în Fizică și Inginerie Spațială; Spacecraft Stress Engineer, AKKODIS România
📌 Emeric Claudiu - Chimie, University of Oxford, Marea Britanie
📌 Iuliana Bledea - Research Data Scientist; Specialist în Neuroștiințe cu Inteligență Artificială, University College London Alumna
📌 Matei Bucur - Specialist Inteligență Artificială, Microsoft Olanda
📌 Oana Lang - Cercetător Postdoctorand în Matematică, Imperial College London, Marea Britanie
📌 Paula Gherghinescu - Doctorand în Astrofizică, University of Oxford Alumna
⚠️ Formularul de înscriere rămâne deschis până în august, dar locurile pentru fiecare echipa sunt limitate și vor fi alocate în funcție de ordinea înscrierilor.
Dacă mai aveți întrebări le puteți adresa pe Whatsapp la:
0731176821 (Iuliana Bledea)
Vă dorim voie bună și mult chef pentru știință!
Ne vedem curând la Sighetu Marmației!
#RSF2023