Tu plătești fondul clasei/școlii?!
Din păcate, Timpul limită: Sâmbătă, 09.12.2018, orele 23:59, pentru completarea formularului a expirat.

„Basmele cu „musai trebuie plătit! de unde vreți cretă și hârtie?!” trebuie să înceteze, ne-am lovit și ne lovim în continuare de ele în fiecare an școlar. Învățământul de stat, conform Legii Educației Naționale, este gratuit.

Tocmai de aceea, Consiliul Județean al Elevilor Bistrița-Năsăud militează pentru scoaterea din context a așa-numitului „fond al clasei și/sau al școlii” din unitățile de învățământ din județul nostru!

**Conform Legii Educației Naționale 1/2011, Art. 9, alin. (3), „Învățământul de stat este gratuit."
Totodată, în Codul de etică pentru învățământul preuniversitar este stipulat în Art. 5, litera b2) faptul că sunt interzise „solicitarea, acceptarea sau colectarea de către personalul didactic a unor sume de bani, cadouri sau prestarea anumitor servicii de interes privat pentru cadrul didactic, în vederea beneficierii de către educabili de tratament preferenţial ori sub ameninţarea unor sancţiuni, de orice natură ar fi acestea". ”
This content is neither created nor endorsed by Google. Report Abuse - Terms of Service - Privacy Policy