Formular de înscriere - eveniment Școli curate, Constanța
Societatea Academică din România și Centrul pentru Resurse Civice, în parteneriat cu Universitatea „Ovidius” din Constanța, au plăcerea de a vă invita să luați parte la evenimentul "Școli curate - pentru unități de învățământ bine guvernate, transparente și finanțate corespunzător", care va avea loc vineri, 2 noiembrie 2018, începând cu orele 12:30, în municipiul Constanța, la Sala Senatului - Universitatea „Ovidius”, sediul din Aleea Universității nr. 1 (Campus).

În cadrul evenimentului va avea loc lansarea locală a celor două instrumente principale ale proiectului: ghidul monitorilor pentru buna guvernare a școlilor și liceelor și aplicația Check my school. Totodată, vom dezbate și vom găsi soluții pentru creșterea cuantumului sumelor pe care statul și autoritățile locale le investesc în educație, dar și pentru creșterea gradului de bună guvernare și transparență a școlilor și liceelor. Sunt așteptați să ia parte elevi, părinți, profesori, directori de unități de învățământ, experți în educație, precum și reprezentanți ai autorităților locale și deconcentrate.

Școli curate este inițiativa prin care lansăm în România un nou mod de a combate corupția în ceea ce privește alocarea, accesarea și cheltuirea resurselor publice în învățământul preuniversitar. Concret, prin acest proiect vrem să punem umărul la modernizarea educației printr-o finanțare transparentă și adecvată a școlilor și liceelor din întreaga țară.

Vă rugăm să vă confirmați participarea prin completarea formularului de ma jos.
Cum te numești? *
Your answer
Participi în calitate de? *
Participi în calitate de delegat al unuia dintre partenerii evenimentului?
De unde ai aflat de eveniment? *
Required
La ce adresă de e-mail te putem contacta?
Menționăm că vom utiliza adresa doar în scopul furnizării agendei evenimentului.
Your answer
Dorești să te ținem la curent cu noutățile din cadrul proiectului Școli curate? *
Submit
Never submit passwords through Google Forms.
This content is neither created nor endorsed by Google. Report Abuse - Terms of Service