Conferința JCI Tg.Mureș - Îndrăznește să crezi!
27 mai 2017 ora 10:00 Palatul Culturii- sala mică



Îndrăzneşte să crezi!

De câte ori nu ne-am dorit ca visele noastre să devină realitate, ca ceea ce facem din pasiune să devină o adevarată piatră de temelie în cariera noastră? Însă, din frică, poate am amânat şi cu timpul chiar am uitat.
Acum e timpul să NU laşi acea pasiune să se piardă doar pentru că iţi este frică. Pasiunea este un element care are puterea să învingă sentimente precum frica. Asta pentru că atunci când investim pasiune în tot ceea ce întreprindem, ne simţim împliniţi, veseli, sănătoşi şi transmitem aceste trăiri celor din jur.
Bineînţeles, totul pare uşor de spus în cuvinte dar nu este la fel şi cu pusul în practică. De aceea, vrem să te invităm sa afli poveştile unor oameni remarcabili care au reuşit să creadă în pasiunea lor şi drumul pe care l-au parcurs cu toate obstacolele până au ajuns la succes.
Vino şi tu la Conferinta JCI “Îndrăzneşte să crezi!” din data de 27 mai 2017 unde poţi vedea că, dacă tu crezi cu adevărat în ceva, poţi transforma totul în realitate şi bineinţeles într-o carieră minunată!


Preț standard:
- 20 Lei Early Bird dacă aplici până Sâmbătă 20.05.2017 (ora 23:00)
- 40 Lei preț normal
Locurile sunt limitate!

Nume
Your answer
Prenume
Your answer
Telefon
Your answer
Email
Your answer
Cum ai aflat de eveniment?
Ce așteptări ai de la eveniment?
Your answer
Submit
Never submit passwords through Google Forms.
This content is neither created nor endorsed by Google. Report Abuse - Terms of Service - Additional Terms