Ești profesor, reprezinți un ONG de tineret sau un grup de tineri? Dorești să îți implici elevii sau beneficiarii în programe online de activism civic, dialog intercultural și educație media? La CRPE lansăm un program educațional destinat elevilor și tinerilor cu vârste între 14 și 19 ani, având ca scop susținerea implicării civice la nivelul școlii și al comunității.
Ce oferim:
Trei programe de formare online pe teme de cetățenie activă și implicare civică, educație media și dialog intercultural,
Crearea de planuri de acțiune și finanțarea de mici inițiative civice în școală și în comunitate,
Două sesiuni de formare online pentru profesori, lucrători de tineret și reprezentanți ai ONG-urilor, axate pe organizarea atelierelor civice și accesarea fondurilor europene pentru tineri,
Sesiuni de învățare interactive printr-un program de mentorat,
Programe virtuale de schimb, care vor aduce împreună tineri din România, Republica Moldova, Slovacia și Georgia.
Calendarul programului: Programele de formare se vor desfășura între noiembrie 2024 și iunie 2025, continuând cu activități civice, sesiuni de mentorat și finanțarea inițiativelor civice între iunie 2025 și iunie 2026. Programul fiecărei acțiuni va fi stabilit împreună cu profesorul coordonator sau reprezentantul organizației de tineret.