Parcul-pădure Calea Orhei este încadrat în perimetrul străzilor Calea Orheiului/Studenților/Florilor/bd. Renașterii Naționale. Vegetația parcului este destul de bogată mai ales în partea dinspre strada Studenților, dar nu prea a fost reînnoită de mulți ani iar în unele părți e într-o stare avansată de îmbătrânire. Parcul este lipsit aproape de orice infrastructură de acces, mobilier urban și utilități și nu e dotat cu teren de joacă sau sport. În parc nu se găsește niciun coș de gunoi și nicio bancă. Iluminatul public la fel lipsește. Izvorul din parc – unica sursă de apă publică din zonă – nu este amenajat nici în vreun fel. Vara, locatarii din zonă folosesc parcul ca spațiu de recreere – în special pentru picnicuri și frigărui. Absența unei infrastructuri adecvate de colectare a deșeurilor și de aprovizionare cu apă ”stimulează” transformarea acest spațiu, după terminarea sezonului estival, într-o mică gunoiște publică în care predomină plasticul și ambalajele alimentare. De-a lungul anilor autoritățile publice locale au neglijat Parcul Calea Orhei, astfel acesta a ajuns în starea în care este acum: unele porțiuni ale parcului au fost date sub construcție de case private, altele au fost lăsate în paragină sau transformate în gunoiște… Asociația Obștească ”Comunități Active pentru Democrație Participativă” a elaborat în perioada iulie-noiembrie 2019 un proiect de reabilitare a parcului Calea Orhei. Acesta prevede amenajarea mai multor funcții precum teren de joacă pentru copii, spațiu pentru foișor și frigărui, dar și amenajarea unei porțiuni sub formă de grădină comunitară. Propunerea de amenajare constă în crearea unui parc comestibil şi a unei grădini comunitare urbană. Acest chestionar își propune să exploreze opiniile locuitorilor orașului în privința proiectului de reabilitare a Parcului Calea Orheiului. Ne interesează atît părerea față de proiectul propus de asociație cît și ideile locuitorilor orașului cu privire la funcțiile noi ale parcului.
Email*
Valid email
Section 2 of 5
Section title (optional)
Situația curentă a Parcului Calea Orhei
Description (optional)
Următoarele întrebări țin de starea curentă a Parcului Calea Orhei din perspectiva locuitorilor.
Cît de des vizitați Parcul Calea Orhei?
*
Question
Cît de des vizitați Parcul Calea Orhei?
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
Foarte rar (o dată pe an sau mai rar)
Destul de rar (de cîteva ori pe an)
Frecvent (de cîteva ori pe lună)
Des (săptămînal sau și mai des)
Other:
Add option
or
add "Other"
…
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
Pentru ce scopuri utilizați parcul?
*
Question
Pentru ce scopuri utilizați parcul?
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
Tranzit
Plimbări
Plimbări cu animalele de companie
Odihnă și recreere cu prietenii/familia
Sport
Ciclism
Organizare evenimente (zile de naștere, întîlniri etc.)
Other:
Other:
Add option
or
add "Other"
…
Select at least
Select at most
Select exactly
Number
Custom error text
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
Specificați
*
Question
Specificați
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
Long answer text
Length
Regular expression
Maximum character count
Minimum character count
Number
Custom error text
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
Cum apreciați starea curentă a Parcului
*
Question
Cum apreciați starea curentă a Parcului
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
Foarte proastă
Proastă
Satisfăcătoare
Bună
Excelentă
Other:
Add option
or
add "Other"
…
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
Argumentați răspunsul
*
Question
Argumentați răspunsul
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
Long answer text
Length
Regular expression
Maximum character count
Minimum character count
Number
Custom error text
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
Cum credeți care sunt problemele principale ale Parcului?
*
Question
Cum credeți care sunt problemele principale ale Parcului?
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
Salubritatea
Iluminarea
Lipsa mobilierului urban (scaune, urne, teren de joacă)
Căi de acces (lipsa unor cărări pietruite)
Dificultate de a ajunge (conexiune proastă cu transportul public)
Absența unor toalete publice
Other:
Other:
Add option
or
add "Other"
…
Select at least
Select at most
Select exactly
Number
Custom error text
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
Altele
*
Question
Altele
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
Long answer text
Length
Regular expression
Maximum character count
Minimum character count
Number
Custom error text
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
Este Parcul curat?
*
Question
Este Parcul curat?
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
Des
Uneori
Niciodată
Other:
Add option
or
add "Other"
…
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
Vă simțiți în siguranță cînd vizitați Parcul?
*
Question
Vă simțiți în siguranță cînd vizitați Parcul?
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
Da, chiar și cînd sînt SINGUR/Ă
Da, doar dacă sînt cu PRIETENII/-ELE
Niciodată
Other:
Add option
or
add "Other"
…
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
Ce măsuri ar trebui întreprinse pentru a spori siguranța în Parc?
*
Question
Ce măsuri ar trebui întreprinse pentru a spori siguranța în Parc?
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
Long answer text
Length
Regular expression
Maximum character count
Minimum character count
Number
Custom error text
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
Section 3 of 5
Section title (optional)
Funcțiile Parcului
Description (optional)
Ce funcții v-ați dori în Parcul Calea Orhei?
*
Question
Ce funcții v-ați dori în Parcul Calea Orhei?
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
Teren de joacă
Teren de sport
Mobilier comunitar
Piste pentru cicliști/trotinete/alte sporturi
Mobilier pentru activități artistice (scenă, ecran de proiecție)
Izvor cu apă potabilă
Toaletă publică
Grădini și flori
Acces pentru persoane cu dizabilități locomotorii și de vedere
Mobilier pentru picnic și frigărui
Coșuri de gunoi
Other:
Add option
or
add "Other"
…
Select at least
Select at most
Select exactly
Number
Custom error text
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
Altele
*
Question
Altele
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
Short answer text
Response validation has been added.
Remove
Number
Text
Length
Regular expression
Greater than
Greater than or equal to
Less than
Less than or equal to
Equal to
Not equal to
Between
Not between
Is number
Whole number
Number
and
Number
Custom error text
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
Dintre funcțiile selectate mai sus, care sînt 5 cele mai prioritare? (care credeți că trebuie implementate cel mai urgent)
*
Question
Dintre funcțiile selectate mai sus, care sînt 5 cele mai prioritare? (care credeți că trebuie implementate cel mai urgent)
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
Teren de joacă
Teren de sport
Mobilier comunitar (pavilioane, mese, scaune)
Piste pentru cicliști/trotinete/alte sporturi
Mobilier pentru activități artistice (scenă, ecran de proiecție)
Izvor cu apă potabilă
Toaletă publică
Grădini și flori
Acces pentru persoane cu dizabilități locomotorii și de vedere
Mobilier pentru picnic și frigărui
Coșuri de gunoi
Other:
Add option
or
add "Other"
…
Select at least
Select at most
Select exactly
Number
Custom error text
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
Section 4 of 5
Section title (optional)
Grădină comunitară în Parcul Calea Orhei
Description (optional)
Asociația Obștească ”Comunități Active pentru Democrație Participativă” a elaborat în perioada iulie-noiembrie 2019 un proiect de reabilitare a parcului Calea Orhei. Acesta prevede amenajarea mai multor funcții precum teren de joacă pentru copii, spațiu pentru foișor și frigărui, dar și amenajarea unei porțiuni sub formă de grădină comunitară și parc comestibil. Grădina comunitară ar presupune amenajarea a 30-40 loturi de pămînt mici (2x4 metri) pe care locuitorii din zona parcului ar putea să le cultive cu legume și condimente la alegere. Tototdată grădina comunitară ar funcționa ca și centru comunitar unde locuitorii se vor întîlni, vor crește împreună diverse plante comestibile și decorative și vor învața despre permacultură, adică despre principiile de agro-ecologie care să fie prietenoase cu pămîntul, oamenii și plantele. În fiecare an, locuitorii vor avea posibilitatea să aplice pentru un lot de pămînt pe care să-l cultive în parc. Dacă vreți să citiți mai multe despre proiectul de reabilitare a parcului, accesați aici: https://cadp.md/2020/02/03/reabilitarea-parcului-calea-orhei/
Ilustrație a unei grădini comunitare tipice
*
Image title
Ilustrație a unei grădini comunitare tipice
*
Hover text
Loading image…
Loading...
Loading…
Ați susține ideea amenajării unei grădini comunitare pe o porțiune din parc?
*
Question
Ați susține ideea amenajării unei grădini comunitare pe o porțiune din parc?
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
Da
Neutru/Nu am o părere
Nu
Other:
Add option
or
add "Other"
…
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
Ați dori să beneficiați, anual, de un lot mic de pămînt (2x4 metri) pentru a cultiva plante comestibile și decorative?
*
Question
Ați dori să beneficiați, anual, de un lot mic de pămînt (2x4 metri) pentru a cultiva plante comestibile și decorative?
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
Da
Nu știu
Nu
Other:
Add option
or
add "Other"
…
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
Altele
*
Question
Altele
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
Long answer text
Length
Regular expression
Maximum character count
Minimum character count
Number
Custom error text
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
De ce ar trebui să ținem cont la amenajarea grădinii comunitare?
*
Question
De ce ar trebui să ținem cont la amenajarea grădinii comunitare?
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
Îngrădirea teritoriului grădinii pentru siguranța utilizatorilor și plantelor cultivate
Instalarea unui sistem de supraveghere video
Organizarea unor ateliere și instruiri despre cultivare, permacultură, semințe, compost etc.
Amenajarea unei zone pentru depozitarea instrumentelor de grădinărit
Instalarea unui sistem de irigare și aprovizionare cu apă
Other:
Other:
Add option
or
add "Other"
…
Select at least
Select at most
Select exactly
Number
Custom error text
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
Altele
*
Question
Altele
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
Long answer text
Length
Regular expression
Maximum character count
Minimum character count
Number
Custom error text
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
Ați fi de acord cu plantarea unor pomi și arbuști fructiferi în Parc?
*
Question
Ați fi de acord cu plantarea unor pomi și arbuști fructiferi în Parc?
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
Da
Nu știu/Nu am o părere
Nu
Other:
Add option
or
add "Other"
…
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
Dacă sînteți de acord cu plantarea unor pomi și arbuști fructiferi în parc, ce fel de specii credeți că s-ar potrivi?
*
Question
Dacă sînteți de acord cu plantarea unor pomi și arbuști fructiferi în parc, ce fel de specii credeți că s-ar potrivi?
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
Short answer text
Response validation has been added.
Remove
Number
Text
Length
Regular expression
Greater than
Greater than or equal to
Less than
Less than or equal to
Equal to
Not equal to
Between
Not between
Is number
Whole number
Number
and
Number
Custom error text
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
Section 5 of 5
Section title (optional)
Date de contact
Description (optional)
Informația personală pe care o oferiți în cadrul acestui chestionar este colectată strict pentru implementarea proiectului de reabilitare a Parcului și nu va fi folosită în nici un fel în altă parte. Garantăm anonimitatea și confidențialitatea răspunsurilor Dumneavoastră.
Nume / Prenume
*
Question
Nume / Prenume
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
Short answer text
Response validation has been added.
Remove
Number
Text
Length
Regular expression
Greater than
Greater than or equal to
Less than
Less than or equal to
Equal to
Not equal to
Between
Not between
Is number
Whole number
Number
and
Number
Custom error text
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
Vîrsta
*
Question
Vîrsta
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
pînă la 18
19-25
26-40
41-60
60+
Other:
Add option
or
add "Other"
…
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
Cît de departe locuiți de Parcul Calea Orheiului?
*
Question
Cît de departe locuiți de Parcul Calea Orheiului?
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
pînă la 1 km
pînă la 2 km
pînă la 3 km
locuiesc în alt cartier
Other:
Add option
or
add "Other"
…
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
Pe ce stradă locuiți?
*
Question
Pe ce stradă locuiți?
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
Short answer text
Response validation has been added.
Remove
Number
Text
Length
Regular expression
Greater than
Greater than or equal to
Less than
Less than or equal to
Equal to
Not equal to
Between
Not between
Is number
Whole number
Number
and
Number
Custom error text
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
Vă interesează să participați în proiectul de reabilitare a parcului?
*
Question
Vă interesează să participați în proiectul de reabilitare a parcului?
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
Da
Nu
Neutru
Other:
Add option
or
add "Other"
…
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
În ce moduri ați dori să vă implicați?
*
Question
În ce moduri ați dori să vă implicați?
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
Să particip la discuții publice despre proiect
Să particip la salubrizarea parcului
Dispun de expertiză utilă (juridică, construcții, ecologie etc.)
Organizare evenimente și activități în parc
Other:
Other:
Add option
or
add "Other"
…
Select at least
Select at most
Select exactly
Number
Custom error text
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
Specificați
*
Question
Specificați
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
Long answer text
Length
Regular expression
Maximum character count
Minimum character count
Number
Custom error text
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
Doriți să primiți actualizări despre desfășurarea proiectului?
*
Question
Doriți să primiți actualizări despre desfășurarea proiectului?
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
Da
Nu
Other:
Add option
or
add "Other"
…
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
Dacă doriți să primiți actualizări despre desfășurarea proiectului vă rugăm să ne lăsați adresa de email (opțional și nr. de telefon).
*
Question
Dacă doriți să primiți actualizări despre desfășurarea proiectului vă rugăm să ne lăsați adresa de email (opțional și nr. de telefon).
*
Question Type
Short answer
Paragraph
Multiple choice
Checkboxes
Dropdown
File upload
Linear scale
Rating
New
Multiple choice grid
Checkbox grid
Date
Time
Description
Loading image…
Caption
Short answer text
Response validation has been added.
Remove
Number
Text
Length
Regular expression
Greater than
Greater than or equal to
Less than
Less than or equal to
Equal to
Not equal to
Between
Not between
Is number
Whole number
Number
and
Number
Custom error text
Answer key
(0 points)
Loading...
Loading…
Link to Sheets
The number of responses collected by this form may exceed the limit supported by Sheets. If you're having trouble viewing your responses in Sheets, try downloading a .CSV instead.
Message for respondents
This form is no longer accepting responses
Summary
Question
Individual
Insights
Total points distribution
Loading...
Loading responses…
This form is approaching the response limit. Once surpassed, the summary of responses will no longer be displayed. Learn more
Close
This form has exceeded 50,000 responses and the summary of responses can no longer be displayed. You can still download responses as a .csv file. Learn more
Situația curentă a Parcului Calea Orhei
Cît de des vizitați Parcul Calea Orhei?
Copy chart
No responses yet for this question.
Pentru ce scopuri utilizați parcul?
Copy chart
No responses yet for this question.
Specificați
No responses yet for this question.
Cum apreciați starea curentă a Parcului
Copy chart
No responses yet for this question.
Argumentați răspunsul
No responses yet for this question.
Cum credeți care sunt problemele principale ale Parcului?
Copy chart
No responses yet for this question.
Altele
No responses yet for this question.
Este Parcul curat?
Copy chart
No responses yet for this question.
Vă simțiți în siguranță cînd vizitați Parcul?
Copy chart
No responses yet for this question.
Ce măsuri ar trebui întreprinse pentru a spori siguranța în Parc?
No responses yet for this question.
Funcțiile Parcului
Ce funcții v-ați dori în Parcul Calea Orhei?
Copy chart
No responses yet for this question.
Altele
Copy chart
No responses yet for this question.
Dintre funcțiile selectate mai sus, care sînt 5 cele mai prioritare? (care credeți că trebuie implementate cel mai urgent)
Copy chart
No responses yet for this question.
Grădină comunitară în Parcul Calea Orhei
Ați susține ideea amenajării unei grădini comunitare pe o porțiune din parc?
Copy chart
No responses yet for this question.
Ați dori să beneficiați, anual, de un lot mic de pămînt (2x4 metri) pentru a cultiva plante comestibile și decorative?
Copy chart
No responses yet for this question.
Altele
No responses yet for this question.
De ce ar trebui să ținem cont la amenajarea grădinii comunitare?
Copy chart
No responses yet for this question.
Altele
No responses yet for this question.
Ați fi de acord cu plantarea unor pomi și arbuști fructiferi în Parc?
Copy chart
No responses yet for this question.
Dacă sînteți de acord cu plantarea unor pomi și arbuști fructiferi în parc, ce fel de specii credeți că s-ar potrivi?
Copy chart
No responses yet for this question.
Date de contact
Nume / Prenume
Copy chart
No responses yet for this question.
Vîrsta
Copy chart
No responses yet for this question.
Cît de departe locuiți de Parcul Calea Orheiului?
Copy chart
No responses yet for this question.
Pe ce stradă locuiți?
Copy chart
No responses yet for this question.
Vă interesează să participați în proiectul de reabilitare a parcului?
Copy chart
No responses yet for this question.
În ce moduri ați dori să vă implicați?
Copy chart
No responses yet for this question.
Specificați
No responses yet for this question.
Doriți să primiți actualizări despre desfășurarea proiectului?
Copy chart
No responses yet for this question.
Dacă doriți să primiți actualizări despre desfășurarea proiectului vă rugăm să ne lăsați adresa de email (opțional și nr. de telefon).
Copy chart
No responses yet for this question.
Waiting for responses
of
34
This form is approaching the response limit. Once surpassed, the question view will no longer be displayed. Learn more
Close
of
1
Loading...
Loading response…
This form is approaching the response limit. Once surpassed, the individual view will no longer be displayed. Learn more
Close
Grades from previous versions of this form are hidden. Learn more
Settings
Release grades
Respondent settings
Global quiz defaults
Default question point value
Point values for every new question
points
Responses
Manage how responses are collected and protected
Collect email addresses
Required by Locked mode
Do not collect
Verified
Responder input
Send responders a copy of their response
Disabled by Locked mode
Requires Collect email addresses
Off
When requested
Always
Requires sign in
File upload
Total size limit for all uploaded files
This limit is smaller than the max size of a single response.
Responses will not be accepted after the limit is reached. Learn more
1 GB
10 GB
100 GB
1 TB
Presentation
Manage how the form and responses are presented
Form presentation
After submission
Confirmation message
Vă mulțumim pentru participare.
Răspunsul Dvs a fost înregistrat.