Workshopul 5 – 🎭 Înainte de replică – Nivel: Intermediar / Avansat
Ce apare prima dată într-o scenă memorabilă: emoția sau replica? De cele mai multe ori, replica capătă sens doar atunci când este susținută de o emoție autentică. Înainte ca un personaj să spună ceva, el simte ceva. Iar acel „ceva” este cel care dă viață relațiilor, creează miza și face ca povestea să fie credibilă.
În acest workshop de 6 ore vom explora cum să folosim emoțiile ca motor al improvizației. Vom lucra prin exerciții dinamice și scene improvizate pentru a descoperi cum emoțiile influențează relațiile dintre personaje, conflictul și povestea. Vom învăța să identificăm și să exprimăm mai clar stările emoționale, să construim personaje credibile pornind de la ceea ce simt, să urmărim evoluția emoțiilor pe parcursul unei scene și să reacționăm autentic la propunerile partenerului de joc.
Cu cât un improvizator este mai conectat la propriile emoții și la cele ale partenerului, cu atât scenele devin mai vii, mai credibile și mai captivante. Emoțiile oferă sens replicilor, creează mize și transformă o succesiune de glume într-o poveste cu impact. În același timp, exercițiile de improvizație dezvoltă abilități care depășesc scena: o mai bună conștientizare emoțională, empatie, capacitatea de a asculta cu adevărat și de a răspunde prezent și autentic în interacțiunile de zi cu zi.
Workshopul este dedicat improvizatorilor care au parcurs cel puțin un modul de improvizație și își doresc să aprofundeze jocul scenic. Dacă ai deja bazele impro-ului și vrei să construiești scene mai autentice, personaje mai credibile și relații cu mai multă miză emoțională, acest workshop îți va oferi instrumente practice pe care le vei putea integra imediat în jocul tău.
Pregătește-te pentru 6 ore de joacă, explorare și descoperire, în care emoțiile devin cel mai valoros partener de scenă.
🧑🏫 Trainer: Valentin Hurdubaie
📅 1-2 August 2026 | 12:00–15:00
📍 Improteca, Str. Comănița nr. 9
💰 Workshop de două zile: 300 RON
📋 Alte detalii: contactând Improteca pe pagina de Facebook/Instagram.
—
Modalitate de plată
💰 Workshop de două zile: 300 RON
Plata se face prin transfer bancar în contul Asociației Improteca:
IBAN: RO73 BTRL RONC RT06 4671 8101
Banca: Banca Transilvania
⚠️ IMPORTANT
La efectuarea plății, vă rugăm să menționați la detalii:
„Donație atelier Înainte de replică”
⛽ De reținut
Înscrierea și rezervarea locului vor fi considerate confirmate după primirea plății.