Request edit access
Regulament şi Formular de înscriere
Concurs de scurtmetraje
Exemple de bune practici pe tema protecţiei mediului în România
Înscrieri 02 februarie - 31 mai 2017
www.greentechmoviefestival.ro

1. Despre organizator
1.1 Concursul este organizat de Media Image Factory, agenţie specializată în comunicarea şi dezvoltarea proiectelor sociale şi culturale, în cadrul festivalului GreenTech Movie Festival.

2. Informaţii generale
2.1. Concursul face parte din GreenTech Movie Festival, primul festival de filme din România care prezintă nu doar o selecţie a celor mai bune filme cu tematică eco şi tehnologie verde, ci reprezintă şi un cadru pentru realizarea şi prezentarea primului documentar românesc despre exemple de bune practici din ţara noastră, care au succes, dar sunt prea puţin cunoscute.
2.2. Concursul presupune realizarea unor scurtmetraje pe tema ecologiei în care participanţii să surprindă exemple de bune practici din România. Cel mai reuşit scurtmetraj va fi selectat pentru a face parte dintr-un documentar care surprinde o serie de acţiuni pozitive din România.
2.3. Temă scurtmetraj – un exemplu de bună practică pe tema protecţiei mediului din România (filmul va cuprinde orice tip de activitate care nu afectează mediul, antreprenoriat social, educaţie, agricultură, tehnologie verde).

3. Perioada de desfăşurare
3.1. Realizarea şi înscrierea scurtmetrajelor se va desfăşura în perioada 2 februarie – 31 mai 2017.
3.2. Câştigătorul competiţiei va fi anunţat la sfârşitul lunii mai pe www.greentechmoviefestival.ro.
3.3. Materialul câştigător va face parte dintr-un documentar românesc ce va fi prezentat în deschiderea GreenTech Movie Festival. Festivalul va avea loc în perioada 9-12 octombrie 2017.

4. Condiţii de participare
4.1. La competiţia de scurtmetraje se pot face atât înscrieri individuale, cât şi de grup, pe teritoriul României (persoane fizice, persoane juridice).
4.2. Proiectul cinematografic înscris în competiţie trebuie să surprindă un exemplu de bună practică din România, indiferent de mediu – rural, urban.
4.3. Pentru materialele realizate în altă limbă decât română, participanţii trebuie să asigure subtitrarea sau o transcriere a dialogului.
4.4. Proiectul cinematografic trebuie să fie realizat în calendarul stabilit de către organizatori.
4.5. Proiectul cinematografic trebuie să fie original, realizat de participant şi să nu mai fi concurat într-o competiţie asemănătoare.
4.6. Un participant poate să înscrie mai multe proiecte în competiţie, cu condiţia să
completeze formularul de înscriere separat pentru fiecare proiect în parte.
Dacă un participant a înscris mai multe proiecte, el poate fi declarat câştigător doar pentru unul dintre proiecte.
4.7. Fiecare participant trebuie să completeze formularul de înscriere, care implică acceptarea Regulamentului. Formularul de înscriere este disponibil aici.
4.8. Fiecare participant este responsabil de conţinutul filmului prezentat.
4.9. Fiecare participant asigură obţinerea drepturilor de difuzare a muzicii utilizate în film sau îşi asumă răspunderea pentru utilizarea muzicii fără a fi obţinut drepturile asupra acesteia.

5. Caracteristici tehnice
5.1. Durata maximă a filmului este 10 minute.
5.2. Participanţii pot face apel la oricare dintre următoarele sisteme de înregistrare: telefon, tabletă, cameră video.
5.3. Pentru a garanta calitatea imaginii, filmele trebuie să respecte câteva caracteristici minime:
MP4 / Codec H264 / HD 16/9 (1920 / 1080)

6. Selecţia filmului câştigător
6.1. Filmele înscrise în competiţie vor fi analizate de un juriu de specialitate alcătuit din
profesionişti din domeniul audiovizualului, jurnalişti, reprezentanţi ai ONG-urilor de mediu, reprezentanţi ai sponsorilor şi partenerilor festivalului.
6.2. Deciziile juriului sunt definitive şi nu se acceptă contestaţii. Media Image Factory îşi păstrează dreptul de a modifica structura juriului.
6.3. Lista membrilor juriului va fi afişată pe site-ul festivalului până la încheierea perioadei de înscriere.

7. Difuzare
7.1 Participantul acordă cu titlu gratuit Organizatorului dreptul de difuzare a filmului şi de utilizarea a acestuia în promovarea festivalului.

8. Premii
8.1 Câştigătorul concursului va beneficia de difuzarea creaţiei sale în cadrul festivalului GreenTech Movie Festival, cât şi în cadrul caravanei educaţionale Guerilla Verde şi pe canalele media partenere. Câştigătorul va beneficia de promovare mass-media şi recunoaştere publică.
8.2. Partenerii proiectului vor oferi premii surpriză constând în echipamente IT.

9. Protecţia datelor cu caracter personal
9.1. Prin participarea la Concurs, participanții sunt de acord ca datele lor cu caracter personal obținute de Organizator conform campaniei, denumite în continuare „Informația”, să fie prelucrate de către acețtia în următoarele scopuri: organizarea ți desfășurarea Campaniei.
9.2. Informația va fi prelucrată de către organizator în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001.
9.3. Cu privire la prelucrarea Informației, participanții au următoarele drepturi: de acces şi intervenție la Informație, de opoziție cu privire la prelucrarea Informației, de a nu fi supus unei decizii individuale, precum și de a se adresa justiției, așa după cum sunt reglementate aceste drepturi de prevederile Legii nr. 677/2001.

10. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica sau schimba prezentul Regulament, urmând ca astfel de modificări să intre în vigoare în termen de 24 (douăzecisipatru) ore, de la anunţul prealabil de prezentare a acestor modificări.


Nume şi prenume
Your answer
E-mail
Your answer
Telefon mobil
Your answer
Titlul scurtmetrajului
Your answer
Localitatea în care a fost realizat scurtmetrajul
Your answer
Scurtă descriere a materialului
Your answer
Link descărcare material video (wetranser, dropbox etc.)
Your answer
Submit
Never submit passwords through Google Forms.
This content is neither created nor endorsed by Google. Report Abuse - Terms of Service - Additional Terms