Page 1 of 9

PAGINI MANUSCRISE

DESPRE VECHI MĂNĂSTIRI HUNEDORENE

MARIA BASARAB

basarab_maria@yahoo.com

Cuvinte cheie: manuscris, mănăstiri, Sibişel, protopop, istoria culturii

Les mots clefs: manuscrit, couvents, Sibişel, archiprêtre, l’histoire de la culture

Articolul scoate în evidenŃă un manuscris, semnat de protopopul greco-catolic

al Orăştiei, Ioan Ienea, care conŃine informaŃii despre vechile mănăstiri de la Sibişel:

una ortodoxă şi cealaltă greco-catolică. În bibliografia de specialitate s-au menŃionat

puŃine date istorice despre aceste două mănăstiri, aşa încât manuscrisul nostru rămâne

un document, pentru istoria culturii hunedorene.

Mănăstirile, locuri ale unei lumi pline de taine, au constituit mereu, prilej de

cercetare, pentru miezul lor de spiritualitate.

Privite într-un ansamblu al istoriei, al aşezării geografice şi îndeosebi, al

specificităŃii interioare, lăcaşurile monahale s-au departajat în timp şi spaŃiu. Pornind

însă, cu începuturile lor, reconsiderăm încă, rolul lor întru ale învăŃăturii. În context,

redăm menŃionarea scrisă de Coresi, tipăritorul dintâi al cărŃilor noastre în limba

română, care în Evanghelia, imprimată la Braşov, în anul 1564, scria că dintotdeauna,

mănăstirile „au fost de dăscălie şi învăŃături, de în mănăstiri au ieşit cărturari, mari

episcopi şi popi în oraşe şi sate, ca acum nouă de dăscălie ne este”.

Într-un climat similar se încadrează şi mănăstirile hunedorene, unele fiind

eşantioane ale culturii noastre. Enumerate şi descrise în cărŃi de specialitate, dintre

vechile lăcaşuri călugăreşti de la Prislop, Plosca, Răchitova, Râu de Mori, Vaidei, Vaca

(Crişan), Cib, Cerna, Sibişel, s-au remarcat Prislopul şi Plosca, prin rolul lor de

răspânditoare de cultură, dar fiecare dintre ele a fost o şcoală pentru cei care au poposit

în ele.

În atenŃia cercetătorilor, mai puŃin a stat mănăstirea Sibişelului, despre care

Nicolae Iorga scria:„...mănăstirea Sibişelului, unde până prin anii 1870, era încă într-o

casă mare de cărămidă, mănăstire de călugări români”.1

Despre aceeaşi mănăstire, de la

Sibişel, Ştefan Meteş relata, mai târziu: „...în acest sat a fost până pe la 1870, o modestă

mănăstire de călugări, al cărei chip interesant îl reproducem, fără să putem da alte

informaŃiuni despre ea în cursul vremurilor”.2

„Chipul” era fotografia în care se vedea

clădirea mănăstirii cu împrejurimile, aceeaşi ilustraŃie ca şi în cartea scrisă de N. Iorga.

Un document inedit, constând în trei pagini manuscrise, despre mănăstirile de la

Sibişel, ne-a rămas de la Protopopul greco-catolic, de Orăştie, Ioan Ienea, pe care l-a

semnat în data de 28 februarie, 1933, locuri cunoscute din timpul vizitei sale canonice.

Redăm, in integrum, textul manuscrisului, intitulat „Pentru istorie”, iar pentru o

1

Iorga 1906, p. 145.

2

Meteş 1936, p. 130.

Page 2 of 9

462 Pagini manuscrise despre vechi mănăstiri hunedorene

lămurire explicită protopopul Ioan Ienea scria: „Prezenta fotografie am primit-o înainte

de asta cu vreo 3-4 ani, de la cantorul meu bisericesc Izidor Opruşan şi reprezintă

biserica sau cum se zice acum în poporul de la Sibişel, „mănăstirea de la Strâmbava”.

Pe fotografie e inscripŃia nemŃească: „Die Einsiedler: Kaluger: bei Sebeş hely”,

adică pe româneşte, călugării de la Sibişel şi se vede de la stânga spre dreapta: 4 maice

sau surori, călugăriŃe venind pe drum în sus la mănăstire, una are în mâna stângă un băŃ,

apoi 2-3 arbori, care erau înaintea mănăstirii şi 2 cruci de lemn cu acoperişuri de

prăştilă, care erau la dreapta drumului, cum vezi maicele cătră mănăstire, urmează apoi

şi se vede în fund acoperişul unei căsuŃe, care servea de locuinŃă unei călugăriŃe;

deasupra acestui acoperiş să văd alŃi arbori înşiraŃi pe dealul de lângă mănăstire;

înaintea acestor arbori e însăşi mănăstirea cu pridvor înainte, acoperită cu prăştilă având

şi un coş. Mănăstirea după cum să vede, avea în păretele din partea stângă 4 mici

ferestre şi lângă părete o cruce mare de lemn. Această cruce am văzut-o eu însumi în

anul 1930, când am cercetat acest loc, întovărăşit fiind de cantorul meu Izidor Opruşan,

care îşi aduce bine aminte de mănăstire, de când era copil mic şi era cu tatăl său şi cu

unchiul său Vasile Opruşan, zugrav de au pictat biserica lui Aron Spineanul, adică

cealaltă mănăstire a uniŃilor, care era tot pe această vale, dar mai în jos adică mai

aproape de gura văii Strâmbava. Crucea aceasta când am văzut-o eu cu cantorul meu era

căzută pe pământ şi pe ea era scris, mai bine gravat: 1864. Din mănăstire nu s-a mai

văzut altceva decât conturile zidurilor fundamentale din piatră. Se mai vede pe

fotografie drumul văii Strâmbava, care ducea pe lângă mănăstire. În pridvor să mai vede

figura unui călugăr, foarte probabil a călugărului Sia, care a zidit acest lăcaş de închinare.

Voind să ştiu mai multe despre această mănăstire a călugărului Sia şi despre

cealaltă unită a călugărului Aron Spineanul, am căutat pe cineva care e mai bătrân din

Sibişel şi a văzut şi ştie mai multe despre aceste mănăstiri. Această fiinŃă am aflat-o în

persoana bătrânei Ioana soŃia legitimă a lui Stănilă Vinerean din Sibişel. Ambii trecuŃi

peste 80 ani de etate. Această bătrână mi-a spus că era fată mică şi umbla cu vitele pe

Strâmbava când Sia şi-a zidit mănăstirea. Căci Aron care era din Spini şi-a zidit biserica

în Strâmbava mai târziu. Dar mănăstirea acestuia era mai mare, mai frumoasă avea turn

şi era pictată cu sfinŃi şi pe dinăuntru şi pe dinafară. Biserica lui Aron a fost zidită de un

meşter zidar din Pricaz cu numele Lupu, pe spesele lui Aron, care îşi vânduse din Spini

averea şi pe banii aceştia şi-a zidit mănăstirea lui unită din Strâmbava. Şi tot acest

meşter zidar a zidit şi biserica unită din satul Sibişel, cheltuind şi aici mulŃi bani Aron

Spineanul. Atât Sia ortodoxul, care era de origine din Sibişel cât şi Aron unitul de

origine din Spini, nu erau oameni cu pregătire teologică şi nici nu erau preoŃi hirotonisiŃi

de episcopi, ci oameni de sat, care au voit să-şi petrecă restul vieŃii în singurătate şi în

rugăciuni. Aron Spineanul a fost însurat şi a avut un copil şi o fată. Şi după ce s-a

despărŃit de muierea din Spini şi a vândut averea lui, a venit în Strâmbava de a zidit

biserica sa. După ce a murit muierea, a venit şi copilul şi fata la el la mănăstire, trăind şi

aceştia ca nişte călugări. Sia ortodoxul a regrutat din satul Sibişel vreo 3-4 fete şi una

era din comuna Glod, fata popii de acolo cu numele Veronica, care era mai mare peste

celelalte şi le-a făcut călugăriŃe pe lângă mănăstire. Acestea aveau fiecare căsuŃa ei şi să

ducea în biserică când călugărul Sia le chema cu toaca, care era atârnată în pridvor.

Biserica unită avea clopot. Călugării cât şi călugăriŃele purtau haine negre lungi şi în cap

un fel de camilafcă făcută din lână. Traiul lor era simplu şi trăiau mai mult din cerşite

din comune şi din ce aduceau oamenii prescuri şi bani la mănăstire. Ziceau către oameni

ca să nu ducă prescuri la preoŃii din sat că sunt mai bine primite dacă le aduc la