Cererea prealabilă înaintată de către dvs., Privesc.Eu o califică în primul rînd aberantă, lipsită de argumente plauzibile şi verosimile, iar în al doilea rînd, nefondată şi neargumentată juridic. În aceste condiţii, Privesc.Eu îşi exprimă dezacordul faţă de acuzaţiile care i se impută, prin urmare, „solicitările” înaintate prin cererea prealabilă le apreciază drept exagerate, nejustificate şi care de fapt poartă un caracter tendenţios şi instigator.
În această ordine de idei, vă comunicăm următoarele.
Privesc.Eu este un proiect de transmisiuni în direct de la cele mai importante evenimente din Moldova. Scopul Privesc.Eu este de a prezenta informaţia şi faptele din prima sursă. Intenţionat evităm intermedierea şi comentariul jurnalistic pentru a oferi posibilitatea de analiză independentă a informaţiei.
Libertatea opiniei şi a exprimării este un drept fundamental constituţional al fiecărui cetăţean al Republicii Moldova şi care garantează libertatea gîndirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil.
Scopul Legii nr. 64 din 23 aprilie 2010 cu privire la libertatea de exprimare, normele căreia le indicaţi în cererea prealabilă, este de a garanta exercitarea dreptului la libera exprimare, precum şi un echilibru între asigurarea dreptului la libera exprimare şi apărarea onoarei, demnităţii, reputaţiei profesionale şi vieţii private şi de familie ale persoanei.
În sensul art. 2 din Legea nr. 64 din 23 aprilie 2010, prin noţiunea de defăimare se înţelege răspîndirea informaţiei false care lezează onoarea, demnitatea şi/sau reputaţia profesională a persoanei. Deci, lezarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale presupune că în privinţa persoanei au fost răspîndite informaţii defăimătoare care nu corespund realităţii. Din conţinutul cererii prealabile nu se identifică „informaţiile defăimătoare” şi în ce măsură ar leza onoarea, demnitatea şi/sau reputaţia profesională a Dvs. Or, din punct de vedere juridic, onoarea este reflectarea calităţilor persoanei în conştiinţa societăţi, la fel cum demnitatea este autoaprecierea din partea persoanei a calităţilor sale morale, profesionale şi de altă natură, iar reputaţia profesională este o opinie (apreciere) a societăţii, formată în decursul unei perioade despre calităţile profesionale ale persoanei. Definirea acestor trei elemente impune formularea unei întrebări fireşti: Care sunt acele calităţi morale, profesionale sau de altă natură ale Dvs. cărora li s-au adus atingere, în ce măsură şi de către cine? Nu aţi fost Dvs. implicat în discuţiile de pe chat-ul la care faceţi referire şi aţi provocat discuţii? Numele, dar mai bine spus pseudonimele de pe chat, pot fi considerate drept elementele de identificare ale unei persoane fizice şi cine poate afirma cu certitudine cine este autorul comentariilor inserate pe chat?
În aceste circumstanţe, Privesc.Eu nu poate satisface cerinţele invocate în cererea prealabilă, doar pe simplu motiv că autorul cererii prealabile susţine că ar fi unul dintre autorii comentariilor de pe chat-ul contestat, fără a aduce probe care să confirme această afirmaţie. Prin urmare, oricine poate susţine o astfel de poziţie şi oricine poate pretinde repararea anumitor prejudicii, fără a se osteni să probeze acest fapt.
La fel, referirea Dvs. la prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 64 din 23.04.2010, potrivit căruia „persoana care se consideră lezată în modul stabilit la alin. (4) poate solicita rectificarea sau dezminţirea informaţiei, sau publicarea unei replici, precum şi repararea prejudiciului moral şi material cauzat” nu poate fi reţinută, întrucît nu au fost îndeplinite cerinţele prevăzute de alineatul (4), şi anume:
„Persoana lezată prin răspîndirea unor judecăţi de valoare poate fi restabilită în drepturi dacă judecăţile de valoare cumulează următoarele condiţii:
a) nu se bazează pe un substrat factologic suficient;
b) au un caracter defăimător;
c) permit identificarea persoanei vizate de informaţie.”
Astfel, pornind de la ultima cerinţă permit identificarea persoanei vizate de informaţie, reiterăm poziţia prin care susţinem că nu poate fi identificată o persoană după pseudonimele care apar în cadrul chat-ului. Or, potrivit art. 17 din Codul civil al Republicii Moldova, Legea nr. 1107-XV din 6 iunie 2002, persoana fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi şi de obligaţii civile, care se identifică prin nume, prenume, cod personal, domiciliu. Astfel, dvs. solicitaţi satisfacerea unor cerinţe pe motivul că pretinde-ţi a fi unul din autorii comentariilor chat-ului contestat, neprezentînd probe în acest sens. Ba mai mult, se pretinde că au fost lezate drepturile unei persoane anonime care se identifică cu un pseudonim, ascunzîndu-şi identitatea.
Totodată, pornind de la tematica abordată pe chat-ul contestat, Privesc.Eu apreciază discuţiile pe marginea acestui subiect ca fiind nişte judecăţi de valoare. Astfel, în sensul art. 2 din Legea vizată, prin judecată de valoare urmează a se înţelege orice opinie, comentariu, teorie sau idee care reflectă atitudinea faţă de un fapt, a cărei veridicitate este imposibil de dovedit. Prin urmare, autorii comentariilor şi-au expus opinia, manifestînd atitudinea lor faţă de faptele persoanelor din comunitatea LGBT. Manifestarea unei astfel de atitudini vizavi de un astfel de subiect nu poate fi supus răspunderii, întrucît veridicitatea unor astfel de convingeri nu poate fi dovedită şi nu poate fi supusă aprecierii, mai mult ca atît de către subiecţii care-şi expun la rîndul său comentariile pe marginea unor astfel de fapte. În acelaşi timp, judecăţile de valoare nu pot fi dezminţite, nefiind susceptibile de a fi probate.
Această poziţie este susţinută de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazurile: Lingens v. Austria (hotărare din 8 iulie 1986, Seria A nr. 103, § 42), Oberschlicn c. Austriei (hotărîrea din 23 mai 1991), în care, Curtea a hotărît că s-a încălcat articolul 10 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor fundamentale, pe motivul că, în măsura în care declaraţiile reclamantului erau judecăţi de valoare, ingerinţa nu era necesară într-o societate democratică.
Tot în acest context, se precizează că potrivit pct. 10 din Hotărîrea nr. 8 din 9 octombrie 2010 a Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova cu privire la apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale ale persoanelor fizice şi juridice, la judecarea pricinilor în cauză, instanţele judiciare trebuie să ţină cont de specificul noţiunii de „judecată de valoare”, care înseamnă că persoana nu poartă răspundere pentru părerea expusă în privinţa unor evenimente, circumstanţe etc., veridicitatea cărora este imposibil de a se demonstra. Trebuie făcută o distincţie clară între fapte şi judecăţi de valoare. Existenţa faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul unor judecăţi de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit.
Cerinţa de a dovedi veridicitatea judecăţilor de valoare este imposibil de a fi îndeplinită, deoarece adevărul afirmaţiilor ce constituie judecăţi de valoare nu poate fi dovedit, iar invocarea probei verităţii în acest caz ar constitui o încălcare a libertăţii de exprimare, parte fundamentală a dreptului asigurat de art.10 din Convenţia Europeană (pct. 61 din Hotărîrea CEDO din 21.12.2004 - cazul V. Busuioc împotriva Moldovei, cazul Jerusalem împotriva Austriei nr.26958/95, pct. 42).
Totodată, chiar şi atunci cînd o declaraţie constituie o judecată de valoare, proporţionalitatea unei imixtiuni poate depinde de faptul dacă există o bază faptică suficientă pentru declaraţia respectivă, deoarece chiar şi o judecată de valoare, cu o bază faptică care s-o sprijine, poate fi excesivă (Hotărîrea CEDO din 01.07.1997 pronunţată în cazul Obershlik împotriva Austriei).
Prin cererea prealabilă înaintată, Dvs. aţi solicitat prezentarea unor scuze publice de către Privesc.Eu pentru, cităm „incitarea şi tolerarea unui discurs de ură faţă de persoanele cu orientare sexuală netradiţională şi pentru incitare la discriminare prin asociere la adresa mea, Oleg Brega”. În sensul aceluiaşi art. 2 din Legea citată, inclusiv şi de autorul cererii prealabile, scuzele sunt nişte declaraţii prin care persoana îşi exprimă regretul pentru injurie sau pentru informaţii despre viaţa privată şi de familie. În acelaşi timp, prin discurs care incită la ură se înţelege orice formă de exprimare care provoacă, propagă, promovează sau justifică ura rasială, xenofobia, antisemitismul sau alte forme de ură fondate pe intoleranţă.
Reieşind din prisma cadrului legal enunţat, Privesc.Eu constată că i se solicită oferirea unor scuze publice, adică exprimarea regretului pentru presupusele „injurii” sau „răspîndirea informaţiilor despre viaţa privată şi de familie” pe care autorul cererii prealabile nu le-a identificat sau evidenţiat într-un anumit mod, inclusiv prin asociere la adresa sa personală. Or, rubrica comentarii de pe site-ul Privesc.Eu este destinată expunerii libere şi independente a propriilor convingeri şi opinii vizavi de subiectele evenimentelor publice transmise în direct, precum şi pentru reportajele din arhivă. Astfel, solicitarea Dvs. în partea prezentării scuzelor publice o calificăm drept abuzivă şi irealizabilă, întrucît Privesc.Eu nu are capacitatea de a aprecie în ce măsură o anumită expresie poate fi calificată de către cineva drept injurie şi/sau să identifice care informaţii vizează viaţa privată şi de familie a unei persoane şi, care sunt perimetrele de calificare a unor astfel de informaţii drept imixtiune în viaţa privată, la nivelul aprecierii individuale.
În cererea prealabilă se pune un accent sporit pe faptul „tolerării unui discurs de ură faţă de persoanele cu orientare sexuală netradiţională”, însă se evită (intuim, în mod intenţionat) indicarea expresiilor (comentariilor) care, în opinia autorului cererii prealabile, provoacă, propagă, promovează sau justifică „ura”. Mai mult ca atît, Dvs. însuşi invocaţi în cererea prealabilă încălcarea art. 2 din Legea nr. 64 din 23 aprilie 2010, care defineşte noţiunea discursului care incită la ură şi identifică în mod exhaustiv formele de ură asupra cărora nu se extind garanţiile privind libertatea de exprimare, şi anume: ura rasială, xenofobia, antisemitismul sau alte forme de ură fondate pe intoleranţă. Astfel, Legea nr. 64 din 23 aprilie 2010 reglementează expres formele de ură ce nu pot fi tolerate, iar manifestarea lor, justificată prin libertatea de exprimare. În acest context, se precizează că identificarea de către Dvs. a unui nou tip de ură, cel faţă de „persoanele cu orientare sexuală netradiţională”, nu are reglementare juridică, prin urmare nu poate fi reţinută imputarea încălcării unei norme legale inexistente.
Articolul 3, alineatul (3) din Legea nr. 64 din 23 aprilie 2010 statuează „exercitarea libertăţii de exprimare poate fi supusă unor restrîngeri prevăzute de lege, necesare într-o societate democratică pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, pentru a apăra ordinea şi a preveni infracţiunile, pentru a proteja sănătatea şi morala, reputaţia sau drepturile altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.” Prin înaintarea cererii prealabile, Dvs. nu aţi făcut referire la anumite restrîngeri privind exercitarea dreptului la libera exprimare, prevăzute de lege şi necesare într-o societate democratică or, discuţiile de pe chat la care faceţi referinţă şi susţine-ţi că aţi participat NU pot fi catalogate drept acţiuni ce atentează la securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, pentru a apăra ordinea şi a preveni infracţiunile, pentru a proteja sănătatea şi morala, reputaţia sau drepturile altora.
Alineatele (1) şi (2) al aceluiaşi articol din Legea nr. 64 din 23 aprilie 2010 stipulează că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi şi de a comunica fapte şi idei. Libertatea de exprimare protejează atît conţinutul, cît şi forma informaţiei exprimate, inclusiv a informaţiei care ofensează, şochează sau deranjează.
În acelaşi timp, apărarea onoarei, demnităţii sau reputaţiei profesionale nu poate prevala asupra libertăţii publicului de a primi informaţii de interes public (art. 6 alin. (2) din Legea 64 din 23.04.2010).
În final, şi cu referire la invocarea de către Dvs. a încălcării art. 10 alin. (1) din Legea nr. 64 din 23 aprilie 2010, potrivit căruia orice persoană are dreptul la respectul vieţii private şi de familie, vă contraargumentăm cu aceeaşi forţă juridică şi vă indicăm asupra prevederilor alin. (2) al aceluiaşi articol - dreptul la respectul vieţii private şi de familie nu se extinde asupra informaţiilor despre viaţa privată şi de familie răspîndite cu acordul expres sau tacit al persoanei sau obţinute în locurile publice cînd persoana nu poate conta, în mod rezonabil, pe intimitate.
Totodată, nu este clar la care relaţii familiale sau cele ale vieţii private face referire şi susţineţi violarea anumitor drepturi în acest sens. Or, potrivit Codului familiei al Republicii Moldova, Legea nr. 1316-XIV din 26.10.2000, relaţiile familiale sînt reglementate în conformitate cu următoarele principii: monogamie, căsătorie liber consimţită între bărbat şi femeie, egalitate în drepturi a soţilor în familie, sprijin reciproc moral şi material, fidelitate conjugală, prioritate a educaţiei copilului în familie, manifestare a grijii pentru întreţinerea, educaţia şi apărarea drepturilor şi intereselor membrilor minori şi ale celor inapţi de muncă ai familiei, soluţionare, pe cale amiabilă, a tuturor problemelor vieţii familiale, inadmisibilitate a amestecului deliberat în relaţiile familiale, liber acces la apărarea, pe cale judecătorească, a drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor familiei. Drepturile familiale sînt ocrotite de lege, cu excepţia cazurilor cînd acestea sînt realizate contrar destinaţiei sau contrar prevederilor legale.
Concluzionîn, dorim să vă informăm că, cu toată stima şi respectul cuvenit, Privesc.eu nu poate satisface cerinţele anunţate de Dvs. prin demersul din 01 martie 2011, din simplu şi unicul motiv că asemenea solicitare este lipsită de temei legal.